Connect with us

Info

IFF 2022: S-au deschis înscrierile pentru Transilvania Talent Lab, programul dedicat tinerilor cineaști

Published

on

Perfecţionarea unor tineri cineaşti, la descoperirea unor talente noi şi la dezvoltarea unor proiecte aflate in lucru

Într-un moment în care cinematografia română are nevoie, mai mult decât oricând, de încurajarea tinerelor talente şi a pregătirii lor pentru rigorile unui sistem de producţie şi distribuţie aflat în permanentă schimbare, Festivalul Internațional de Film Transilvania anunță deschiderea înscrierilor pentru atelierul Transilvania Talent Lab (TTL), deschis în acest an tinerilor până în 35 de ani, regizori, scenariști sau producători din România sau Republica Moldova, absolvenți ai unei facultăți de profil sau care au o minimă experiență relevantă în domeniu. Înscrierile au loc până pe 3 iunie.

TTL a fost înființat acum 10 ani cu scopul de a ajuta la perfecţionarea unor tineri cineaşti, la descoperirea unor talente noi şi la dezvoltarea unor proiecte aflate in lucru în faze diferite de producţie. Între regizorii deja afirmați care au participat la programul TTL îi amintim pe Ruxandra Ghițescu, Monica Stan, Marius Olteanu, Andreea Borțun sau Cristina Groșan. După patru ediții de succes, TTL s-a concentrat de-a lungul următoarelor ediții pe formarea și profesionalizarea celor interesați de programarea și managementul sălilor de cinema, iar din 2022 programul revine în formatul gândit inițial, destinat tinerilor cineaști.

Transilvania Talent Lab se va desfăşura în perioada 21-25 iunie. Timp de 5 zile, la Cluj, 12 oameni pasionaţi de film vor parcurge toate etapele realizării unui film. Ei vor participa la proiecţii speciale din cadrul TIFF, seminarii şi masterclass-uri despre regie, scenariu, producţie, surse de finanțare, marketing, platforme streaming sau strategii de festival şi vor avea şansa de a discuta proiectele lor concrete cu specialişti renumiţi din industria filmului, români şi străini, prezenţi la TIFF.

Transilvania Talent Lab se reinventează dar, de fapt, revine la misiunea inițială, aceea de a-i ajuta pe cei tineri să-și găsească mai ușor drumul, să aibă parte de un ghidaj profesionist din partea unor experți și cineaști deja apreciați pe plan internațional. Schimbările majore din ultimii ani (influența platformelor de streaming în tot ciclul realizării filmelor, explozia de filme independente, realizate fără ajutor de la CNC, diversificarea genurilor abordate în filmul românesc) ne-au convins că e oportun să continuăm investiția în educația tinerelor talente, cu atât mai mult cu cât, an de an, apar filme remarcabile care confirmă pe plan internațional și arată că România este în continuare pe val. Obiectivul TTL în următorii ani este acela de a deveni un program tailor-made care să se desfășoare pe durata întregului an, prin care TIFF să sprijine dezvoltarea celor mai bune proiecte prezentate în TTL”, declară Tudor Giurgiu, preşedintele festivalului.

Advertisement

Transilvania Talent Lab este structurat în 3 module de lucru, adresate tuturor participanţilor, indiferent de domeniul din care provin: Dezvoltare (dezvoltarea unui proiect cinematografic), Producţie (producerea unui proiect cinematografic) şi Marketing/Distribuţie & Festivaluri.

Înscrierile pentru Transilvania Talent Lab se derulează în perioada 20 mai – 3 iunie. Toţi cei interesaţi să participe trebuie să se înscrie online pe www.tiff.ro, urmând paşii aplicaţiei electronice: https://tiff.ro/inscrieri-transilvania-talent-lab

Regulamentul complet poate fi consultat aici: https://tiff.ro/ttl/regulament

Advertisement

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Info

DNA reorganizează structura de la Târgu Mureș: Serviciul teritorial devine birou teritorial subordonat Cluj

Published

on

dnacluj

Serviciul teritorial al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de la Târgu Mureș a fost reorganizat, după ce a rămas cu un singur procuror, și transformat în Birou Teritorial aflat subordonat Serviciului Teritorial Cluj, potrivit unui răspuns oficial al Biroului de Presă al DNA.

Ce înseamnă asta:

  • Deși biroul își va păstra sediul în Târgu Mureș, competența de soluționare a dosarelor va fi împărțită:
    • Dosarele care vizează județul Mureș vor fi preluate de Serviciul Teritorial Cluj.
    • Cele din județul Harghita vor fi preluate de Serviciul Teritorial Brașov.
    • Biroul teritorial de la Târgu Mureș va avea un rol preponderent de reprezentare în instanțele locale din județul Mureș.
  • Motivul reorganizării:
  • Structura de la Târgu Mureș funcționa cu mai puţini procurori decât prevede organigrama. La începutul anului trecut erau trei procurori; după primul trimestru, doar doi, și în prezent doar un singur procuror în activitate — Daniel Murariu, care urmează să părăsească structura după 1 noiembrie 2025.
  • Din surse citate, procurorii din această structură au început să demisioneze sau să se transfere către alte instituții.
  • Implicații:
  • Posibila reducere a capacității de investigare locală la Târgu Mureș, deoarece dosarele nu vor mai fi gestionate integral la nivel local.
  • Reorganizarea reflectă provocările de resurse umane din sistemul de justiție, în special în structurile locale ale DNA.
  • Poate fi văzută ca un precedent pentru alte servicii teritoriale care funcționează sub nivel optim sau cu deficit de personal.

Continue Reading

Info

Alertă alimentară la Reghin: Stafilococul, identificat în mâncarea de la „Balul Însuraților” – DSP Mureș, a demarat ancheta

Published

on

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Mureș a confirmat, în urma unei anchete epidemiologice, prezența stafilococului coagulazo-pozitiv în mai multe alimente servite la „Balul Însuraților” din Reghin, eveniment la care au fost raportate 37 de cazuri de toxiinfecție alimentară.

Rezultate parțiale ale anchetei

DSP Mureș a demarat controlul și ancheta epidemiologică pe 8 februarie 2025, în urma semnalării simptomelor de toxiinfecție alimentară. Din cele 39 de probe recoltate, rezultatele arată:

  • Alimente contaminate: 4 probe au fost declarate neconforme, incluzând ciorbă ardelenească, tobă, cașcaval, cârnați, slănină și jumări.
  • Condiții precare de igienă: 2 probe de pe suprafețe de lucru au prezentat rezultate neconforme.
  • Igiena personalului deficitară: 12 probe recoltate de pe tegumentele personalului implicat au fost, de asemenea, neconforme.

Stafilococul coagulazo-pozitiv a fost identificat în toate probele neconforme, iar într-o probă de pe suprafețele de lucru au fost găsite și bacterii coliforme, conform comunicatului de presă emis joi de DSP Mureș.

Măsuri imediate și investigații în curs

Advertisement

Ca urmare a acestor rezultate, DSP Mureș a luat măsuri imediate:

  • Suspendarea activității blocului alimentar: S-a dispus suspendarea activității blocului alimentar unde au fost preparate alimentele contaminate.
  • Sancțiuni: Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 25.000 lei.
  • Ancheta continuă: DSP Mureș subliniază că ancheta epidemiologică este încă în desfășurare, cu alte probe aflate în analiză.

Impactul asupra participanților

La „Balul Însuraților” au participat între 350 și 400 de persoane. Dintre acestea, 37 au necesitat asistență medicală la fața locului sau în unitățile de primire urgențe, cu evoluție favorabilă. DSP Mureș monitorizează situația și va continua să ofere informații pe măsură ce ancheta avansează.

Continue Reading

Info

Vacanta elevilor își face simțită prezența

Published

on

elevi vacanta mures

Elevii din Mureș se bucură de vacanța între 24-28 februarie, unde aceștia vor avea o săptămâna cu șase zile libere. Pe parcursul anului școlar 2024-2025, aceștia participă la a treia perioadă de cursuri.

În perioada vacanței de iarnă, datele la care se termină și încep cursurile, se încheie și încep diferit, în funcție de vacanța „de iarnă”.

Vacanța de iarnă în județul Mureș

Această vacanță este o perioadă de destindere și relaxare pentru elevi și cadre didactice. În Mureș, această vacanță va fi în perioada 24-28 februarie 2025. Elevii vor avea șapte zile libere.

Advertisement

De asemenea, alte informații importante despre vacanță sunt următoarele:

Cursuri: de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024
Vacanță: de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024
Cursuri: de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024
Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025.

Toate acestea sunt stabilite și comunicate de Inspectoratul Școlar Județean Mureș.

Advertisement

Continue Reading
Advertisement

Stiri

Advertisement

Advertisement

Trending